Încălzire „fratricidă” pentru Liga a 3-a: Șoimii Lipova – Național Sebiș 2-2 + foto

Încălzire „fratricidă” pentru Liga a 3-a: Șoimii Lipova - Național Sebiș  2-2 + foto

Prima întâlnire stagională dintre două divizionare trei arădene a avut caracter amical. Lipova și Sebișul și-au dat întâlnire la Pîncota, acolo unde una dintre principalele preocupări ale celor doi tehnicieni a fost integrarea juniorilor în vederea meciurilor pe puncte.

Combatantele au început testul în formule apropiate celor din campionat și acest lucru și-a pus amprenta asupra calității bune a disputei. Sebișenii s-au dispus destul de departe de buturile lui Moroz, au făcut pressing încă din primele minute, dar, pe un contraatac rapid, „șoimii” au deschis scorul. Vasinc a pasat în adâncime, Trabalka a preluat, i-a întors pe cei doi fundași centrali și a șutat din marginea careului mare fără speranță pentru portarul advers. Oaspeții s-au aruncat în atac și au obținut două penalty-uri, după faulturi imprudente făcute de Bier și Bercu. Dar, poarta lipovanilor a rămas intactă, căci Dică a șutat mai întâi pe lângă poartă, iar apoi Bujor i-a ghicit intențiile experimentatului mijlocaș al lui Chița. Au mai fost câteva acțiuni și șuturi de partea ambelor părți, dar repriza s-a încheiat cu avantaj minim pentru nou promovata de pe Mureș.

La reluare, Sabău i-a păstrat doar pe Calvin și pe Vasinc pe teren, în timp ce sebișenii au operat din mers schimbările în partea secundă. Cu toate că Naționalul a forțat din nou egalarea, gol au dat tot lipovanii. Noua achichizție, Petrișor Jichici a prins un șut perfect, în vinclu, de la marginea careului mare pentru 2-0. Odată cu schimbările, jocul s-a schimbat și el, cu sebișenii dominând destul de clar ultima parte a confruntării. Până la urmă, au căzut și golurile. Mai întâi, Livan a centrat perfect în șase metri după un corner executat scurt și Bârsănel nu a avut probleme în a trimite cu capul în plasă. Mai apoi, Ionică a marcat din careu după o forțare în atac și golul nu a fost validat. În fine, cu 5 minute înainte de final, Susan a impus remiza, printr-un șut bun, după o preluare la fel de bună.

Formații:

Lipova: Bujor – Mandache, Calvin, Bercu, Stoin – Bier, S. Popa – Piț, Vasinc, Deta – Trabalka. Au mai jucat: Blăgoescu – Kocsis, Pașcu, Lupșe, Pîrvulescu, Jichici, Tomuț, Lăcustă, Vasile, Copil și Filimon.

Sebiș: Moroz – Zăinescu, Pintea, Bârsănel, Dumitrache – Ruță – Săulescu, Sz. Vereș, E. Dică, Voinescu – Enciu. Au mai jucat: Munteanu, Voicilă – Tătulea, Susan, C. Vereș, Pâslaru, Basic, Petculescu, Moise, Siminic, Ionică și Livan.

Sabău: „Egalați cu cinci copii în teren”

Lipova a bifat cel de-al patrulea meci al verii, după amicalele cu UTA și Sântana și partida de Cupă, cu Giarmata, iar a treia victorie a fost la un pas distanță. „Am jucat destul de bine în ambele reprize. Am făcut două echipe echilibrate. Până acum, am jucat cu adversari cu un ritm mai scăzut de joc, azi, însă, a fost mai rapid, de nivelul ligii a treia. Eu zic că am stat destul de bine în compania acestei echipe care își propune promovarea. Am pasat bine, am ținut de minge, dar am făcut și greșeli, mai ales la cele două penalty-uri gratuite. Dar, am reușit să marcăm în ambele reprize și am fost egalați pe final când eram cu cinci juniori pe teren. Continuăm pregătirea, mai avem săptămâna viitoare miercuri la Cermei și sâmbăta viitoare la Lugoj. Avem zece copii în lot, nu mai pleacă și nu mai vine nimeni. Nu mă aștept că juniorii să fie prea constanți în joc și chiar nu pot să spun de pe acum care vor fi titularii. Vom vedea pe parcurs cum va fi, avem de unde alege”, a menționat Flavius Sabău, „principalul” Lipovei.

Chița: „Suntem cam relaxați la finalizare”

Chiar dacă i-a pierdut pe Golban și Jenaru, transferurile lui Szillard Vereș și Mădălin Livan par să echilibreze compartimentele la Sebiș și, totodată, să creeze concurența dorită de antrenorul echipei. „Am avut din nou un antrenament foarte bun, în compania unei echipe preocupate de joc. Am reușit să facem un pressing agresiv, am avut atitudine, semn că suntem bine pregătiți fizic. Din păcate, suferim la ultima pasă și la finalizare, avem ocazii, dar nu marcăm. Mi se pare că suntem cam relaxați, dar vom îmbunătăți aceste lucruri, pentru că vom trece la antrenamente cu accent pe finalizare. Le-am dat aproximativ 70 de minute majorității jucătorilor în cele două amicale, cu Poli și Lipova. Sunt edificat asupra nucleului de jucători, dar mai studiem….Suntem 21 de jucători din care trei portari, mai avem în plan să luăm un junior.  La seniori, avem dubluri pe post și, în funcție de cum se prezintă la ciclul săptămânal, îi voi alege de la meci la meci. Sunt atent la antrenamentele săptămânale și care se remarcă își câștigă dreptul de a juca în partida din weekend. Încercăm pe vinerea viitoare să mai jucăm cu o echipă mai bună și apoi avem meci de Cupa României, chiar înainte de începerea campionatului pe când trebuie să avem cristalizată formula de bază”, a punctat Alin Chița.

Galerie foto de la Șoimii Lipova – Național Sebiș

6
1

20 de comentarii


  1. Radule incep sa cred ca mai repede ajungi tu cu lipova in prima liga decat uta . multa NAFTA va doresc

    9

    9
    Răspunde

  2. Spectatorul aradean are o mare problemă din pacate . El vrea rezultate imediat . Nu se pot obtine asa peste noapte . Eu vorbesc din ceea ce am trăit noi ca echipa . În clipa în care a venit Sabău antrenor pe capul meu au fost o grămadă de oameni care m-am facut in fel si chip si imi cereau explicații cum pot aduce la echipa asta un antrenor fara experienta . Stiam ca nu vor apărea rezultatele peste noapte . Dar am fost prezent la toate antrenamentele si am vazut ce si cum se munceste si eram convins ca aceea munca va fi răsplătită cat de curand . Si am demonstrat că nu m-am înșelat în alegerea mea . La fel este si acum la UTA . Eu l-am văzut lucrând pe Mihalcea cu echipa . Parerea mea este ca vor aparea si rezultatele pentru ca se munceste altceva fata de ceea ce sa muncit . Doar trebuie putina rabdare . Nu poti în 2 luni sa-ti expui pe teren tactica ta . Aveti rabdare si UTA va fi mare .

    10

    3
    Răspunde

  3. Aceeași părere o am se despre Sebis . Anul acesta veti vedea un alt Sebis fata de anii trecuti . Sunt o echipa buna cu un antrenor bun si care lucrează antrenamente moderne . Veti vedea ca am dreptate .

    8

    9
    Răspunde

  4. Radule tu la cum vorbești ești un fel de TITI TEAȘCĂ sau CORNEL DINU(am fost prezent la toate antrenamentele și am văzut cum se muncește”) ești cu siguranța expertul nr 1 al fotbalului arădean…….vai de noi și de fotbalul nostru!!!!!!

    6

    5
    Răspunde

  5. Nu sunt nici unul din cei doi . Dar noi ca spectatori nu mai avem răbdare să se construiască nimic . Noi doar VREM ACUM . Nu avem resurse financiare cum are FCSB sau CFR CLUJ .

    7

    1
    Răspunde

  6. Ironic cum esti tu FAIR toti stim sa fim dar de facut ceva de calitate cum fac altii e mai greu de realizat .

    6

    1
    Răspunde

    1. Nu sunt deloc ironic problema e ca tu îți dai cu părerea tehnic nu organizatoric dar tehnic scuzama ca îți spun nu te pricepi(atunci de ce vorbești?)…..iar in alta ordine de idei dacă Grad avea aceiași jucatori ca SABAU era cam același lucru sau poate mai bine ,repet nu sunt ironic !Iar dacă tu dai sfaturi dami voie să-ți spun ca este “neortodox ” ca tu sa ieși aici pe comentarii in calitate de președinte sau ce ești ,pt ca reprezinți un club dar poate ai o scuza aceea de a nu a avea pretenții și ținuta tu de la tine…..!

      2

      4
      Răspunde

      1. Ce era tehnic in comentariul lui Radu? Da un exemplu. Da, este genul de presedinte care merge la toate antrenamentele echipei si se implica in activitatea zilnica. Poate din acest motiv a avut si rezultate. Cat despre antrenori, generatia tanara are cu totul alte viziuni si posibilitati. Iar despre a comenta pe acest site, de ce nu e “ortodox” sa comenteze un presedinte? Si Chechi a facut-o, si aici si pe aradon si pe fb. Asta inseamna ca nu se respecta? De ce?

        5

        1
        Răspunde

        1. Citește mai bine comentariul lui și atunci o să-ți dai seama,nu înseamnă ca dacă ajuți fotbalul(pe bani primăriei ,un lucru normal )te și pricepi tehnic …

          4

          3
          Răspunde

          1. Daca te-am intrebat ce e tehnic in commnetul lui, inseamna ca nu m-am prins. Lumineaza-ma, te rog! Nu e vorba de sursa de finantare a echipei, nu?

            3

            1

          2. Hai sa te luminez!in momentul cind îți dai cu părerea gen”am văzut cum se muncește și stam ca vor veni……..”(adică numai la antrenamentele lui Lipova se muncește ?)și acuma o să-mi spui:pai nu dar acolo se muncește bine (in acea perioada)pai el de unde știa dacă sunt bune ,potrivite antrenamentele la acea vreme este vreun specialist …..sper ca te-am luminat !

            1

            5

  7. Nu ai cum construi daca tot LA 6 luni vinzi CE ai mai bun

    3

    1
    Răspunde

  8. Uite la sfatul unor buni prieteni devin ORTIDOX si nu voi mai tasta pe sportarad . Nu ma ridic la nivelul celor care se,, pricep” la fotbal asa ca ma voi abține.

    3

    4
    Răspunde

  9. @sportarad e amuzant titlul pentru ca fratricidul este, conform limbii romane, omorul unui frate sau sora. Or, cred ca intentia voastra era sa transmiteti exact contrariul.

    2

    0
    Răspunde

    1. Așa crezi tu, că este greșită metafora din titlu? 🙂

      3

      0
      Răspunde

      1. Continutul articolului nu lasa nicio clipa de inteles cum ca vreuna dintre echipe ar fi atentat la viata celeilalte, la nivel metaforic vorbind, bineinteles. Dar as fi curios sa aflu ce anume a conferit un caracter fratricid acestui amical 🙂

        0

        0
        Răspunde

  10. @fair, nu m-ai luminat! Nu am vazut sa scrie niciunde ca numai la Lipova se munceste. Fara sa ii ridic statuie, Radu a fost presedinte la Soimii si in perioada 2007-2009, a lucrat cu mai multi antrenori si cred ca poate sa isi dea cu presupusul asupra calitatii antrenamentelor. Asta nu inseamna ca e specialist, la fel ca altii…la fotbal, politica si femei toti suntem experti. Cred ca tu te plictisesti de fapt, nu ai cu cine sa te contrezi! O zi faina sa ai!

    4

    1
    Răspunde

  11. Hai numai bine…..ca tot nu înțelegi,de fapt sunt ceva nori afara e inourat e greu acuma pe ploile astea!

    1

    3
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *