Meszar, despre numirea lui Popa ca director tehnic: „Interesul clubului și prestația echipei este mult mai importantă decât confortul meu și al conducerii clubului”

Meszar, despre numirea lui Popa ca director tehnic: „Interesul clubului și prestația echipei este mult mai importantă decât confortul meu și al conducerii clubului”

Anunțul de aseară al clubului UTA, legat de numirea lui Ionuț Popa în funcția de director tehnic al echipei „roș-albe”, a stârnit valuri în rândul fanilor. O parte dintre aceștia e cât se poate de vehementă pe acest subiect, dezicându-se total de actuala conducere a clubului. Mai mult, unii suporterii susțin că nu vor mai călca pe stadion la meciurile Campioanei Provinciei odată cu venirea lui Popa. Dar, sunt destui și cei care salută revenirea lui

Alexandru Meszar, părintele proiectului demarat în 2013, când echipa fanion a Aradului risca să dispară total de pe harta fotbalului românesc, spune că e dator să urmărească în primului rând interesul clubului și rezultatele acestuia. În acest sens, conducerea „Bătrânei Doamne” a considerat că situația sportivă a echipei, respectiv locul din clasament și implicarea în „hora” retrogradării, necesită expertiza celui mai cotat antrenor arădean al momentului.

Contactat telefonic, Alexandru Meszar a avut amabilitatea să ne lămurească asupra câtorva aspecte importante legate de venirea lui Ionuț Popa la Arad.

– Domnule Meszar, o parte a fanilor, inclusiv cei de la Suporter Club UTA, un pilon important al proiectului UTA, contestă venirea lui Popa la club.

– Decizia e luată la rece după ce s-a analizat foarte bine acest lucru, dar și alte variante. Am avut consultări inclusiv cu liderii SCU, cum de altfel, am făcut și până în prezent. Punctul lor de vedere a fost împotriva venirii domnului Ionuț Popa la club. Subliniez acest lucru, deoarece acum sunt voci care îi contestă chiar și pe liderii SCU pentru această decizie. SCU are un rol consultativ la club privind deciziile de ordin sportiv,  doar în decizii privind identitatea clubului are un rol decisiv.

– De acum, există riscul de a nu mai fi susținut de Suporter Club UTA, sau o parte a membrilor acestei asociații…

– Când te angajezi la  un asemenea proiect cum este UTA , trebuie să faci multe sacrificii. Între multe altele, trebuie să iei decizii de conducător care poate sunt mai puțin prietenoase sau populare. Pe parcursul celor 5 ani am demis un antrenor care mi-era prieten. Eu încă îl consider așa, sper că și el gândește la fel despre mine. În plus, a trebuit să plece de la echipă jucători pe care i-am crescut de mici, jucători pe care eu nu sunt supărat, dar ei sigur sunt supărați pe mine. Aceste decizii au fost greu de luat și numai renunțând la orgolii și alte sentimente le-am putut pune în practică. Interesul clubului și prestația echipei este mult, mult mai importantă decât confortul lui Alexandru Meszar. Decât să fiu susținut și aplaudat, iar echipa să aibă în continuare rezultate proaste, prefer să fiu contestat pentru o decizie asemănătoare. Este o hotărâre strict profesională pe care și-o asumă conducerea clubului, cum, de altfel, am făcut-o cu toate deciziile pe parcursul anilor, inclusiv acelea ce s-au dovedit în timp că au fost greșite. Sunt sigur că prin această decizie am câștigat plus valoare în plan sportiv, atât pentru echipă, cât și pentru stafful tehnic.

– Dacă am vorbit despre SCU, trebuie să aflăm dacă v-ați consultat și cu celălalt pilon important al UTA-ei, autoritățile locale.

– Bineînțeles că am făcut-o, la fel cum s-a întâmplat și cu ocazia altor decizii importante luate de club. Iar varianta propusă de noi cu Ionuț Popa director tehnic a fost agreată de autorități.

– Unii susțin că odată cu venirea domului Popa la UTA, s-ar redeschide și colaboararea cu Marius Țucudean, ca și sponsor…

– Sunt doar speculații. În schimb, ne-am bucura ca prezența lui Mister și munca depusă de dânsul și antrenorii echipei să atragă noi sponsori, colaboratori sau invenstitori la club. Inclusiv grupul de firme al lui Marius Țucudean, care a avut o contribuție foarte importantă în acest proiect.

– Au trecut aproape trei luni de zile de la demisia în alb pe care v-ați dat-o în fața autorităților locale și SCU, principalii piloni ai proiectului UTA. S-a schimbat ceva de atunci?

– Ne menținem poziția. În interesul clubului, cedăm imediat conducerea fără nicio pretenție. Este normal ca cei care vor avea o contribuție financiară majoră să-și aleagă conducătorii.

– Să înțelegem că ultimul investitor care a bătut la ușa clubului fanion nu avea o contribuție majoră în proiectul UTA?

– Da, era foarte departe de acest aspect. Aradul și UTA dorește și merită altceva.

Facebook Comments
28
4

25 de comentarii


  1. Dupa ce va promoveaza Popa ii veti pupa picioarele. Mai lasati-ma di cu suporterii. Chiar nu conteaza parerea lor. Ei mereu stiu sa critice. Parerea suporterilor din pct meu de vedere= 0. Asa ca scutiti-ma cu suporterii

    44

    22
    Răspunde

    1. Culmea e ca eu si cativa tovarasi acum vom incepe sa venim la meciuri sa sustinem UTA cu adevarat cand are un antrenor adevarat nu panarama aia de Todea care nici cu echipa buna nu ar face meciuri bune. Bravo Ionut Popa !!!!!!

      3

      1
      Răspunde

  2. A aparut si Creierul. O decizie luata la rece pt interesul clubului etc.etc.etc. Cred ca e o decizie fireasca, e cea mai buna varianta in acest moment. Bine ar fi fost ca si decizia de acum cateva luni sa se fi luat la fel. Si totusi ne poate spune cineva cat a costat toata miscarea cu venirea si plecarea dinozaurilor?

    63

    7
    Răspunde

    1. Prea mult, indrăznesc să spun…dar să nu uităm că marea majoritate am aplaudat atunci această decizie…de greșit, greșim cu toții, important este să invățăm ceva din aceste greșeli.

      20

      3
      Răspunde

    2. iar te f**e grija si te bagi unde nu-ti fierbe oala?

      0

      42
      Răspunde

      1. Mirceaaaaa, Mirciulica , ma intereseaza pt ca peste 1 milion de euro din bani publici s-au dus spre club. Daca i-ai fi dat tu din buzunarul tau chiar nu ma interesa. Vezi, poate te straduiesti sa vorbesti si tu mai civilizat. Daca nu poti asta e????

        41

        1
        Răspunde

        1. cand o sa fie csm atunci sa te intereseze. pana una alta afla ca UTA plateste chirie la primarie pentru terenurile de antrenament/joc, din banii primiti de la… primarie… daca esti curios, fa cerere la primar nu mai pune intrebari amp**ea unde nu te aude nimeni. esti leit cu penibilii aia de la flacara…

          0

          23
          Răspunde

          1. Hai ca deja aberezi . Peste 1 milion de euro dn bani publici nu e chiar nimic. Ca plateste chirie pe terenuri ok, si daca nu ar primi banii de unde ar plati, inteligentule. Datele astea sunt publice asa ca pot sa intreb. Cat despre penibil, mai uita-te in oglinda????

            19

            1

        2. era un simplu exemplu tarane. multe informatii sunt publice, informeaza-te prostule… nu astepta mura-n gura ca o sa iti iei altceva

          1

          8
          Răspunde

          1. Ti-ai odihnit neuronul si uite ca ai mai scris niste aberatii. Uita-te in oglinda si sigur vei vedea prostul pe care il tot aduci in discutie.

            10

            0

          2. Nervos te-ai culcat si te-ai sculat si mai nervos.

            9

            0

  3. Jucătorii din teren sunt aceiași, care au pierdut într-o lună de zile cu cermei, de doua ori cu crisul, și care a încasat 3 goluri de la o echipa nou formată Clinceni, care veți vedea , nu va mai bate pe absolut nimeni! Popa la Timișoara a avut jucători buni, a putut să facă treabă, ai nostrii jucători nu știu prelua cu ambele picioare! Tot retrogradare ne paște!

    8

    11
    Răspunde

  4. Ar fi interesant sa se spuna si celelalte variante. Daca nu ni le spune domnul M. e pe aici un specialist care sigur stie si ne va spune?.

    27

    2
    Răspunde

  5. O. Sa realizam cu brio marele obiectiv ramanerea in liga a 2 , dar nu ca am merita ci doar ca 2 sau retras si altele gen balotesti, metaloglobus sunt mai slabe ca noi , din vara va fi in acte ionut popa si antrenor cand iar se va incepe un campionat tot cu planuri marete cum ne sta bine noua pacat ca noi doar incepem cu obiective mai rau cu incheierea , cat despre ce a spus meszar ca greselile si le asuma e usor din gura conteaza faptele

    8

    5
    Răspunde

    1. chiar asa, ii usor sa dai din gura. asa ca mai bine taci,

      3

      21
      Răspunde

      1. Mirceaaaaa, rau mai esti baiete astazi. Rupi lantul nu altceva???

        19

        2
        Răspunde

        1. sincer, v-as rupe m**a, dar ma abtin ca nu meritati niciun scuipat…

          1

          23
          Răspunde

          1. Du-te fa nani, Mirciulicaaaaaa, ti-a obosit neuronul. Doar unul si ala obosit ????

            24

            0

  6. In fotbalul profesionist, peste tot in lume se munceste pentru bani! Asa cum intr-o fabrica vine un specialist de la o firma concurenta si in fotbal jucatorii si antrenorii fac totul pentru firma care-i plateste. La actuala oferta a UTA-ei (saraca si financiar si ca lot de jucatori, cu situatie precara in clasamentul ligii secunde), ma bucur ca un antrenor bun meserias a acceptat sa (re)vina (asa cum l-am rugat recent cand Poli a jucat la Sibiu). Fiti uniti toti in jurul echipei UTA acum cand situatia o impune! Sa scapam acum de retrogradare, dupa care sa atacam promovarea! HAIDE UTA!

    20

    4
    Răspunde

  7. din acest moment eu nu voi mai merge la meciuri la UTA pana cand nu va pleca acest individ I.P. , si pe langa mine ati mai pierdut cativa suporteri

    6

    24
    Răspunde

  8. Salutare everyone, vorbeam în alte postări despre ceea ce înseamnă și a însemnat Baronul Neumann pentru Arad și pentru fotbal. Constat cu amărăciune că site-ul acesta a ajuns un loc unde vă bălăcăriți unii pe alții ca la ușa cortului! Cu afirmații ofensatoare, cuvinte triviale, expresii jenante și care vă arată gradul de civilizație și de cultură! Nimic despre fotbal! Doar despre frustrări…. A învățat conducerea UTA-ei din greșeli??? Nu știu… Dar nici voi! Respect pt. DL Puiu B Utist Sibian… Sunt mulți utiști și în Arad și care sunt și suporteri adevărați! Suporterul suportă… de toate, dar și susține echipa la greu! Acuma e greu! Haideți cu susținerea care se vede la stadion!
    Și terminați cu chestiile infantile (de copii mici) de genul: … Nenea Meszar eu nu mă mai duc la meciuri … Nenea Meszar eu îmi predau abonamente la club… Nenea Meszar unde e banii? …
    Haide UTA! Dar hai odată!

    12

    7
    Răspunde

  9. BINE PUNCTAT AURELIAN UN SUPORTER ADEVARAT TREBUIE SA ISI SUSTINA ECHIPA SI NIMIC MAI MULT

    5

    3
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.