UTA Arad

Stahl, responsabilizat de Popa cu banderola de căpitan: „Sper să fie util cât de curând”





Deblocat săptămâna trecută în Moldova, cu Miroslava, David Popa și-a continuat ascensiunea cu prima sa „triplă” la nivelul ligii secunde. Tot trei goluri într-un meci a reușit în premieră și Darius Buia, pentru ca celelalte goluri ale UTA-ei contra Forestei Suceava să poarte numele lui Curtuiuș și Hlistei, ceilalți doi fotbaliști ofensivi cu care Ionuț Popa a început disputa cu trupa lui Florentin Petre.

În partea a doua, pe teren au mai apărut doi juniori, A. Iuga și Stahl. Acesta din urmă a primit și banderola de căpitan de la Manea, care – la rândul său – a purtat-o doar 5 minute după ieșirea de pe teren a lui Curtuiuș. „Sper ca Stahl să înțeleagă acest aspect și anume faptul că mă bazez pe el și sper să fie util cât de curând. Sigur, poate azi era loc și pentru el sau alți jucători tineri să se afirme și mai mult, nu i-a oprit nimeni să marcheze. Trebuie să aibă încredere în ei, sunt 4-5 care au perspectivă”, a menționat Ionuț Popa, antrenor principal interimar al Campioanei Provinciei.

Împotriva Forestei, „Bătrâna Doamnă” a aliniat patru fotbaliști Under 21 în primul „unsprezece” și a terminat cu șase. Tănase, Stahl sau A. Iuga au căutat și ei golul, însă nu au fost inspirați în careul advers.

11 comentarii

  1. Se pare ca Moustache Popa,ne da flit,tuturor celora care l-am contestat,pe atunci cand erau doar zvonuri de a (re)veni la UTA!
    Iata ca a dovedit si a putut sa smulga echipa din mocirla retrogradarii,spre care ne indreptam ca si un avion lovit de racheta teroristilor ISIS!
    Am respectat decizia conducerii,oricum noi mancatorii de seminte,asa cum ne denumeste pe noi SCU, Proca,si interzisii sai,care am ramas suporteri adevarati,cred ca nu ar fi fost o varianta mai buna….
    Dar sa vedem ce urmeaza?Pentru ca Johanut are merite si si le aroga,doar la succese!
    Suntem „Stan patitul”,cu el!Si cand „ne-am ars cu ciorba,suflam si in iaurt”!
    Deocamdata vorbeste doar la plural!Facem,incepem,revenim,ne concentram,ne-am obisnuit pe Motorul 2…..
    Nu uita Popica, sa ne aminteasca de prima de evitarea retrogradarii pentru jucatori!
    Dar uita si el si @sportarad,sa reitereze citatul, in care spunea ca isi ia banii,doar cand evitarea retrogradarii,este matematic rezolvata!Adica banii lui sunt mai imporanti,decat ai jucatorilor.asa cum poza la Recas,dar i-a lasat de izbeliste,incasand 30.000Eur,ca sa plece de buna voie si jucatorii sunt inca pe la comisii?
    Asta sa ne spuna,vis a vis de ce declaratie a dat Buia astazi!
    Adica?Ai cui bani ar deveni mai importanti?

    0
    0
  2. atata il umflati pe Stahl de cred ca mai rau ii faceti, eu in primul rand il vad firav, apatic si fara nerv, calitati fara de care va fi un jucator mediocru, mai degraba-l vad pe David Popa ca se va afirma, din acest motiv nu inteleg ce tot sa insistat cu, Curtuius…Timpul sa ne judece….

    0
    0
  3. Foarte ” subtire ” s-a manifestat pe teren Stahl in meciul de sambata !!! De cel putin doua ori a intrat cu balonul la picior in careu in pozitie foarte buna si in locul sutului la poarta a preferat sa alerge cu mingea pana in tusa de unde a centrat total aiurea. Are o varsta cand trebuie sa fie mai matur, mai responsabil. Vad ca nu prea intelege nimic din toatea acestea.Cred ca sunt cativa jucatori la under 19 si under 17 peste Stahl la acest moment. Daca nu-si revizuieste atitudinea probabil ca va ajunge un jucator mediocru. Exact cum spune si Gabriel mai sus, apatic , fara nerv. Despre masa musculara nu mai zic nimic. Nu stiu de ce nu urmeaza o dieta speciala care sa-l ajute sa-i creasca masa musculara.

    0
    0
    1. spunemi te rog fara a te supara sau alte rautatii: da-mi un nume de la u19 sau u17 care ar fii peste Stahl in momentul de fata?

      0
      0
  4. Adevarul este ca la noi la romanii exista impamantenit acest foarte prost obicei de ai ” cocolosii ” pe copii pana la varsta de 30 de ani si chiar mai mult !!! Din aceasta cauza, multi tineri fotbalisti foarte talentati cand ajung sa joace pentru cluburi din afara tarii clacheaza. Pentru ca sunt imaturi. Nu sunt pregatiti pentru viata reala in care traim. Mami si tati fac tot posibilul ca odraslei sa-i fie foarte bine dar aceast fapt mai mult dauneaza tanarului decat sa-l ajute. Cand se trezesc singuri printre straini devin panicati sau se multumesc cu putin. Ei nu stiu ca daca nu tintesti mai sus nu ai cum sa ajungi acolo !!! Multa munca, perseverenta, gandire pozitiva. Drumul vietii nu-i presarat cu ciocolata Milka si nici cu euro sau dolari ci mai mult prin momente grele cand ai nevoie sa iei decizii rapide si favorabile tie. Nimeni nu vine sa-ti dea ceva anume moca cum o faceau mama si tata acasa

    0
    0
  5. Baiatul, este tanar, are talent, viziune in teren , dar ii lipseste rautatea in teren ,de multe ori apatic, moale, dar am incredere ca, pe parcurs, Ionut Popa, il va pune pe picioare si ii va da un mai mare imbold de incredere in el , pt. ca , ar fi pacat ca el sa intre intr-un anonimat din care nu mai poate iesi. Eu unul, care lam urmarit , am vazut ca, aduce ca, talent cu Cruyff, are tehnica foarte buna, viteza, mai trebuie munca multa si va deveni ceea ce isi doreste, un fotbalist foarte bun in care sa se bata cluburi mari pe el !!! Bafta STAHL si cand intri pe teren, joaca cu mai multa incredere in tine si cu mai multa rautate, bineanteles ,pozitiva !!!

    0
    0
    1. Dacă asta aduce a Cruyff, atunci Curtuius aduce a Van Basten! Hai să fim mai echilibrați cu unele comparații absolut derizorii!

      0
      0
  6. BRAVO IASUL !!!! I-ati batut pe infumuratii aia de la FCSB care se credeau zmei , lei paralei ,ca iau ei campionatul sigur si …. ce sa vezi ?! Au pierdut intr-un mod rusinos ,jucatori platiti cu zeci de mii de euro si plini de figuri in ei ca, vezi doamne ,ei sunt sfinti pe pamant, acuma ,si-a gasit nasul, CRISTEA , care la 22 ani , i-a facut papucii si la azvarlit ca pe o masea stricata !!!! Gata , CFR. Cluj , este ca si CAMPIOANA !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button