UTA Arad

Pronosticul liderului SCU cu privire la data inaugurării reale arenei din Calea Aurel Vlaicu: „Viitorul primar o va finaliza, în actualul nu mai punem nicio speranță”



Drama „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc, trimisă în „exil” la Șiria de aproape doi ani și cu „casa” în construcție de patru, a sensibilizat aproximativ 400 de arădeni. Aceștia s-au adunat pe platoul din fața arenei „Francisc Neuman” pentru o inaugurare la mișto, „provocată” de termenul fixat de Primăria Arad cu constructorul Tehnodomus, respectiv ziua de 21 mai 2018.

S-a tăiat și o panglică, dar mai ales s-au scandat lozinci anti-Falcă, „primarul buldozer” al Aradului, plecat puțin prin Japonia să ia lecții de civilizație. La Arad, utiștii și-au strigat durerea și neîncrederea în edilul ce a dărâmat patru stadioane în ultimii 12 ani și nu a pus niciunul în locul lor. „Ne-am strâns pentru că trebuia să fie gata stadionul. E al nu știu câtelea termen care a fost anunțat de Primărie și constructor. Evident că arena nu e gata, era o ultimă formă ironică, ca să spunem așa, de protest, fiindcă nu mai știm ce să facem. Suntem efectiv disperați de bătaia de joc la care este supusă UTA, întreg sportul arădean, dar și Aradul ca și oraș. Mai multe o să vă spună și băieții, îi și auziți scandând”, a spus Dani Proca, liderul Suporter Club UTA.

Asociația fanilor a pus în „vânzare” și bilete la protestul din această seară. „Exact cum spune și biletul, mai avem de doi bani speranță. Lucruri bune nu mai așteptăm de la acest primar, și-a bătut joc de nenumărate ori de fotbalul arădean, de UTA mai ales, de stadion. După cum vedeți, nu e gata nici măcar 60%. Se spune că trebuia să fie terminat pe 21 mai, azi suntem pe 22 mai. Legea spune foarte clar că la orice stadion dărâmat trebuia construit altul în loc, nu s-a construit nimic în loc. Organele de Stat ar trebui să se sesizeze pentru că multe lucruri nu sunt în regulă în Arad, inclusiv la această arenă. După părerea noastră, sunt lucruri de natura penalului la mijloc, pentru că altfel nu ne putem explica cum de există excedent bugetar, banii nu se cheltuie, constructorul nu lucrează și avem cea mai mică arenă din țară construită în cel mai lung timp. Cred că o să intrăm în Cartea Recordurilor. Chiar vorbeam că, dacă am fi luat fiecare dintre noi, cei de aici, o lopată, poate am fi terminat stadionul la timp. Dar cu banii Primăriei, cu licitații peste licitații, un oraș ca Aradul și o echipă de tradiția UTA-ei să nu aibă un stadion în municipiu și să joace în exil e de-a dreptul rușinos. Suntem de patru ani mutați de aici și de doi ani din Arad, ce mai putem spune?”, a adăugat Proca.

Rugat să dea un pronostic pentru data la care se va inaugura cu adevărat arena „Francisc Neuman”, președintele SCU a fost cât de poate de franc: „Viitorul primar o va finaliza, în actualul nu mai punem nicio speranță”.  









15 comentarii

  1. Stai linistit Dani Proca,stim cu totii ca nu are cum sa fie gata nici peste 6 luni!!Stii ce ati omis?Il mai tineti minte pe campionul de ciclism Teo Puterici?Maseur apoi pe la Rapid/Vagonul?
    Sa stiti ca este cel mai mare colectionar de artefacte UTA!Poate ca mai mare decat nea Gigi Domide!
    Detine fotografii din vremea constructiei stadionului,in original!Poze,caramida cu caramida,cum s-a construit!Schela cu schela,pas cu pas!
    Asta ar fi fost un colaj imens de afisat!S-a putut fara tehnologii moderne,asa cum se spune cu lopata si roaba!Si micul Highburry a luat locul terenului viran existent pe atunci!
    Din pacate,Teo este foarte bolnav,acasa!Nu cred ca nu ar fi disponibil sa permita unele copii!Ca si copiii si nepotii nostri sa vada ce distrugeri a putut face Imperator Falca!Ireversibile!

    0
    0
    1. Falca a plecat la Tokyo sa ne spuna ca e in viitor. Pai cum sa nu fie? Aia au cladiri pe role pentru a nu se prabusi la cutremure, noi nu putem reabilita 10 cladiri pe Revolutiei. Nici nu trebuia sa mearga acolo. Sa faca o plimbare prin Brasov pentru a vedea ce inseamna o „pietonala” sau cum e sa mergi cu masina pe o strada cu 6 benzi pe o parte…sau cum arata o centura. Nu-i nimic. In campanie va promite teleportarea. Realizarile le vedem

      0
      0
  2. Dani Proca,am impresia ca esti prost informat!S-au demolat UTA,Strungul.Motorul,Sannicolau(reparat daca nu ploua),Vagonul/CFR,Telecom,ICRTI de-abia abia,CPL(restaurat Broso),CSS-ul,Gloria scoasa din uz fotbalistic……Sunt vre-o 10 minim!
    Sau ai probleme cu memoria,mai mult decat Falca?
    De FZ nu s-a putut atinge!Inca!Baza de antrenament Atletico!Dar sunt convins ca Faraonul considera acel teren,un esec personal!

    0
    0
    1. Dupa imbecilul tau cap darimaturile le vrei inapoi…………………………si daca ai vrea stadioane noi in loc de darimaturile de care vorbesti pentru cine le vrei?
      Nu sinteti in stare sa mentineti o echipa in a doua liga !!

      0
      0
      1. Da!@orig!Dupa imbecilul meu cap,le-as vrea macar jumatate dintre ele inapoi,dar nu in batjocura cum este Sannicolau,care la cea mai mica ploaie devine Venetia!Pentru mine a cam trecut trenul,dar doritori de sport aradeni exista!
        Cum explici ca pe Gloria,acum nu mai au voie persoanele private,decat inscrise pe o lista?Cu ce deranjau ca in afara de putinele ore de antrenament ale atletilor,acestea alergau dimineata sau seara?Iata ca nu mai au voie!
        Adica doritori de sport exista!Si nu prin sali de forta doar!

        0
        0
  3. Un primar care a pus sportul pe locul 8 din 10 priorități ! Bunul simt te îndeamnă să pui la loc ce ai darimat. Banii fiind alocați pe cate o finala execuție bugetară îl face pe omul nr.1 să creadă că e in termen.!! Aici ar fi avut un cuvânt de urgentare chiar FRF . Este vorba de un oraș unde s-au jucat fotbal pt. prima data in tara !! Asta ar fi situația cea mai buna .Dar se poate și mai rău. Construcția sa nu mai aibă termen,adică în așteptare. Că la o vila personala la care mai faci cate ceva când mai faci rost de ceva bani .

    0
    0
  4. Firma o avea în patronat și birouri 40 de oameni. Pe teren ,,executanți „” în zilele cele mai bune au fost ….6 !! Pentru ei stadiul actual e o performanță !Ar termina treabă în 100 de zile ajutați de ….100 de chinezi !!

    0
    0
    1. …………………………….un ciumat,trebuie sa scoateti banii si va cautati vinovati…………………

      0
      0
  5. In sfârsit va dati seama ca isi bate ceva de toti nu numai de U.T.A.-Pinochio se plimba prin Japonia si bea sache i se rupe de Arad Si de Aradeni si de tot ce inseamna simbol aradean facut prin sudoarea si sângele stramosilor nostri aradeni!Ma intreb…cine il voteaza…?Aradeni?

    0
    0
  6. „Ciuma rosie” sa apucat de manifestari numai sa nu finanteze!!!
    Tot ce sa facut la stadion este facut de primarie !

    0
    0
  7. Cine pune pariu cu mine ,ca la viitoarele alegeri tot Ghita Falcao o sa fie ales ?
    Nu se baga nimeni în cine știe ce fel de încartele, pe care le-ar fii făcut!
    Dacă era sa fie construit un Profi sau ceva e genul ,era construÎți deja de 10 !!!!! ori !!!!!!!!!

    0
    0
    1. Ei,uite @Ovi ca tin eu cu tine pariul!Falca nu mai are nici o sansa la fotoliul nr 1,altfel suntem prosti de dam in gropi si ne meritam soarta!
      Dar se pare ca nici nu mai vrea.Probabil ca si-a facut plinul!
      Trebuie un primar de genul celor din Siria sau si mai bine…. Chisineu Cris!

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button